Din data de 21 mai 2022, odată cu modificarea legislativă adusă Pachetului de Mobilitate cu privire la licența de transport, aceasta a devenit obligatorie pentru toate firmele care efectuează transport rutier contra cost de mărfuri cu vehicule a căror masă totală maximă autorizată este cuprinsă între 2,5 tone – 3,5 tone.
Transporturile rutiere de marfă și cabotaj transfrontaliere, în România și țările europene, realizate cu vehicule a căror masă maximă autorizată depășește 2,5 tone până în 3,5 tone, după 21 mai 2022 vor circula ilegal fără o licență de transport validă eliberată de ARR.
Această licență se aplică atât la transportul național, cât și la cel internațional, pe tot teritoriul țărilor din UE.
Licența de transport se acordă de Autoritatea Rutieră Română și are o valabilitate de 10 ani, copia conformă având valabilitatea de 1 an. Este necesară și se eliberează pentru fiecare vehicul.
Pentru a putea obține formularul trebuie să îndepliniți câteva condiții:
– 9000 € pentru primul vehicul utilizat;
– 5000 € pentru fiecare alt vehicul cu masa totală maximă autorizată peste 3,5 tone
– 900 € pentru fiecare alt vehicul cu masa totală maximă autorizată peste 2,5 tone și sub 3,5 tone.
În cazul în care compania dumneavoastră nu are o persoană calificată, cu certificat profesional valabil drept manager de transport și care să îndeplinească cerința de “bună reputație”, NU puteți obține o licență de transport.
Efectuarea transporturilor rutiere în România, fără să deţineţi licenţă de transport și o copie conformă, se sancţionează cu amendă între 9.000 și 12.000 Ron. Țările Europene își stabilesc individual aceste sancțiuni.
Obținerea unei licențe de transport poate fi dificilă pentru tine, dacă nu este urmată o procedură corectă de întocmire și depunere a documentației.
În acest sens poți cere ajutorul echipei CargoTrack care vă informează, consiliază și depune acest dosar pentru tine la autoritățile competente.
Ce zici dacă noi te-am ajuta cu aceste documente?
Trebuie să faci doar 1 singur lucru – ne trimiți documentele necesare, iar apoi lasă în seama echipei CargoTrack întregul proces.
Nu îți face griji, vei primi consultanță GRATUITĂ la fiecare pas din partea specialiștilor noștri, tocmai pentru a face acest proces cât mai prietenos pentru tine!
Doar asigură-te că ne trimiți toate documentele necesare deoarece termenul de eliberare al acestora este conform autorităților locale, de 15 zile după depunere.
Simți că ești copleșit cu completarea multitudinilor de cereri pentru obținerea licenței tale de transport?
Îți dorești să nu mai pierzi timp cu actele?
Nu știi să completezi toate documentele?
Nu ai timp să te documentezi despre noua legislație?
Dorești să scapi de stresul completării și depunerii dosarelor?
Noi realizăm dosarul pentru ARR
Noi depunem documentele pentru ARR
Te informăm imediat despre toate aspectele legislative privind licența
Îți trimitem imediat Licența de transport
Evitarea amenzilor pentru lipsa licenței de transport
Consultanță din partea unor experți în domeniu
Proces simplificat pentru confortul tău
CARGO TRACK SOLUTIONS S.R.L