Sandbox

Sandbox is a multipurpose HTML5 template with various layouts which will be a great solution for your business.

Contact Info

Moonshine St. 14/05
Light City, London

info@email.com
00 (123) 456 78 90

Learn More

Follow Us

Recuperare TVA extern

Recuperare TVA extern – 5 pași simpli pentru a recupera TVA-ul

Recuperare TVA extern reprezintă procesul prin care o persoană juridică își primește înapoi o parte din banii dați pe anumite servicii. Poate te afli printre transportatorii care nu știu că se poate recupera TVA-ul extern sau știi despre asta, dar până acum nu ai reușit pentru că nu cunoșteai procesul.

În cazul transportatorilor cele mai mari cheltuieli sunt cele cu taxele de drum și consumul de combustibil, de aceea cei mai mulți transportatori vor să știe care este procesul pentru recuperare TVA-ului extern.

Așadar, datorită acestui fapt, ne dorim ca aceste informații să ajungă la cât mai multă lume, deoarece sunt tot ce trebuie să știi pentru procesul de recuperare TVA extern.

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a beneficia de rambursare?

Firma ta să fie plătitoare de TVA

Legislația din România prevede că firmele a căror cifră de afaceri anuală depășește 300.000 de lei trebuie să se înregistreze în mod obligatoriu ca plătitoare de TVA, dar poți face acest lucru dacă este în interesul tău și sub acest prag (mai ales pentru firmele de transport).

Să ai cheltuieli care au drept de deducere TVA în țara respective

Ține cont de faptul că nu toate țările permit recuperarea TVA-ului pentru toate categoriile. Poți verifica aici țările care permit recuperare TVA extern.

Suma solicitată pentru recuperare TVA extern să fie peste limita impusă

În cazul în care cererea de recuperare vizează o perioadă mai mică de un an, dar mai mare de 3 luni, valoarea TVA pentru care se solicită recuperarea trebuie să fie de peste 400 de euro. 

Pentru perioadele de recuperare de un an calendaristic sau perioada rămasă dintr-un an, suma solicitată nu poate fi mai mică de 50 de euro.

Cum se face solicitarea pentru recuperarea TVA-ului extern?

  • Solicitarea de recuperare TVA extern se face prin completarea formularului 318;
  • Formularul trebuie depus electronic, e necesar să te înregistrezi în Spațiul Privat Virtual și să ai semnătură electronică;
  • Este necesar să introduci anumite coduri pentru a descrie tipul de bunuri sau servicii plătite, pe care le găsești aici.

Cererea de recuperare TVA extern trebuie depusă până în 30 septembrie a anului care urmează perioadei de rambursare. Concret, pentru rambursarea TVA plătită în 2021, termenul de depunere a cererii este 30 septembrie 2022.

Cei 5 pași pe care trebuie să-i urmezi în recuperarea TVA-ului extern

Pasul 1 pentru recuperare TVA extern este să aduni toate bonurile și facturile din perioada solicitată. 

Acestea pot fi din:

  • Cheltuieli cu combustibilul;
  • Taxe de drum; (ex: HU-GO – Ungaria)
  • Reparații vehicul, spălare mașină, piese auto, uleiuri sau aditivi;
  • Servicii de cazare;
  • Mese în cadrul cazărilor / restaurantelor;
  • Servicii de închirieri auto taxi / transport public;
  • Parcări.
Al 2-lea pas constă în sortarea bonurilor și facturilor după condițiile fiecărei țări.

Țările care acceptă doar facturi sunt: Ungaria, Grecia, Spania, Italia și Portugalia.

Alte țări acceptă și bonuri dar au condițiile lor, de exemplu: valoare maximală a bonurilor, datele firmei să fie trecute pe bon (cel puțin CUI și denumirea firmei). 

Pasul 3 constă în completarea declarației 318 și atașarea bonurilor și facturilor scanate (de preferat în ordinea în care au fost înregistrate).
În pasul 4, trebuie să depui documentele la ANAF.

*În cazul în care cineva va depune documentele pentru tine: un contabil, alt angajat din firma ta sau altcineva, va fi nevoie de o împuternicire tradusă în limba țării din care sunt recuperate sumele de bani.

Este necesară și o semnătură electronică validă, deoarece acestă cerere trebuie depusă și în spațiul virtual – platforma ANAF. 

Toate declarațiile trebuie semnate și electronic:

  • Accesează portalul ANAF → modulul Declarații electronice;
  • Alege Persoane juridice din meniul din stânga, apoi Rambursare TVA din UE;
  • Accesează Lista formularelor în panoul din dreapta;
  • Descarcă formularul D318;
  • Completează-l folosind programul Adobe V.8. Ai aici instrucțiunile;
  • Click pe butonul VALIDARE pentru a ți se semnala eventualele erori;
  • Semnează electronic, salvează și apasă butonul TRIMITE. Trebuie să primești confirmare de primire pe email.
Cel de-al 5-lea pas reprezintă verificarea pe platformă a numărului de declarație primit

Statusul solicitării tale poate fi verificat logându-te în contul tău pe site-ul ANAF, la secțiunea Declarații depuse, apoi Rambursare TVA. În secțiunea Istoric declarații se găsesc toate mesajele de validare, inclusiv cele din străinătate. Decizia o vei primi prin poștă.

Poți afla toate informațiile necesare și din Ghidul TVA al ANAF.

Atenție: 

Pe parcursul procesului de recuperare a TVA extern, pot exista eventuale comunicări între tine și consilierii.

Studiu de caz – recuperare TVA extern

Pentru a putea să vezi concret diferența pe care o poți sesiza în momentul în care îți recuperezi banii din TVA extern, îți vom prezenta un studiu de caz.

La un simplu calcul, dacă alimentezi în Ungaria, care are o cota TVA de 27%, 800 litri de motorină (în valoare de 3.900 lei), poți să recuperezi aproximativ 829 lei.

Dacă mergem și mai departe și ne imaginăm că ai alimentat într-o lună doar în Ungaria 3.000 litri de motorină (valoarea ei fiind de 14.700 lei), află că poți recupera nici mai mult, nici mai puțin de 3.125 lei.

În cât timp îți recuperezi banii?

Timpul de recuperare depinde de țara către faci cererea de rambursare. Astfel, vei avea de așteptat cel mult 4 luni de la momentul depunerii solicitării, dar sunt și țări care rambursează TVA în mai puțin de 30 de zile.

Dacă o țară întârzie în ceea ce privește rambursarea banilor, ai dreptul să soliciți dobândă pentru suma care ți se datorează.

Procesul de recuperare TVA extern necesită un număr mare de documente, iar procesul nu este cel mai scurt. Cu toat acestea, sumele pot fi semnificative o data ce procesul de rambursare a banilor din statul membru a luat sfârșit.

Dacă dorești să eviți birocrația dar totuși să îți recuperezi bani, poți să apelezi la un serviciu specializat pe această team. În acest fel, tu poți să te ocupi de afacerea ta iar profesioniștii în procesul de rambursare vor avea grijă de bani tăi.

Poți afla mai multe informații despre acest serviciu dacă dai click aici.

5/5 - (1 vote)
Tania
Sharing is caring
Facebook
Twitter
LinkedIn
Scrie-ne ACUM!
1
Ai nevoie de ajutor?
Bună ziua!
Cu ce vă putem ajuta?