Consumul de combustibil reprezintă 60% din totalul costurilor unei flote. Reprezentând cea mai mare cheltuială în administrarea unei flote, este de cele mai multe ori o provocare pentru manageri să monitorizeze consumul de combustibil. Un consum combustibil ridicat poate crește semnificativ cheltuielile unei flote și afecta eficiența operațională.
Situația actuală privind creșterea prețului carburanților face ca eficientizarea costurilor combustibilului să fie o provocare și mai mare. Creșterile bruște la combustibil au afectat, în mare măsură, fiecare companie.
Companiile care dispun de o flotă auto, formată din mai multe autoturisme sau autovehicule de mare tonaj au înregistrat rezultate negative, raportate la bugetul planificat.
Combustibilul este o resursă indispensabilă în materie de transport, fiind una dintre cele mai mari și importante costuri curente. Orice modificare de preț la combustibil poate avea un impact major asupra companiilor de transport.
Pentru a eficientiza consumul de combustibil și pentru a putea face față acestor creșteri de costuri, managerii de flotă sunt nevoiți să găsească soluții eficiente și să se adapteze situației, astfel încât să nu afecteze desfășurarea optimă a activității. Soluțiile digitale reprezintă cea mai rapidă alternativă, fiabilă și eficientă din punct de vedere al costurilor.
Echipamentele de monitorizare GPS, monitorizarea comportamentului șoferului la volan, înregistrarea consumului de combustibil și rapoartele pe care acestea le oferă sunt modalitățile cele mai sigure și eficiente pentru a reduce costurile cu combustibilul și administrarea flotei, pe termen îndelungat.
Soluții pentru monitorizare consum combustibil

Monitorizarea folosirii neautorizate a vehiculului
Deseori se întâmplă ca șoferii să utilizeze vehiculele în scop personal. De aceea, este important să utilizezi un sistem de monitorizare care te poate ajuta să vizualizezi atunci când mașina iese din aria prestabilită sau dacă este utilizată în afara programului de muncă, evitând consumul extra de combustibil.
Evitarea staționării cu motorul oprit
Consumul de combustibil poate fi redus și prin staționarea cu motorul oprit.
Când vehiculul staționează cu motorul pornit, cauzează cheltuieli inutile și emisii de carbon. Repornirea motorului este egală cu cantitatea de combustibil consumat la o staționare de 30 secunde.
Un sistem de monitorizare permite vizualizarea timpului petrecut de mașină cu motorul pornit și astfel, se poate atenționa șoferul să oprească motorul, chiar și pentru perioade scurte de staționare.
Evitarea supraîncărcării vehiculului
Supraîncărcarea vehiculului duce la creșterea consumului de combustibil, accelerează uzura și poate genera probleme de siguranță pentru șofer și vehicul.
Poate uneori este tentantă încărcarea unei cantități mai mari de marfă, dar acest lucru poate avea efecte mai puțin plăcute.
Monitorizarea stilului de condus al șoferului
Modul în care șoferii utilizează vehiculele este tot un factor important care poate afecta eficiența consumului de combustibil. Astfel, monitorizarea stilului de condus al șoferilor la volan este o soluție care poate să reducă o parte din consumul inutil de carburant.
Prin utilizarea echipamentului de monitorizare poți să înregistrezi anumite evenimente precum: frânări bruște, accelerări puternice, condus cu viteză peste limita legală.
Verificarea constantă a lucrărilor de mentenanță
Vehiculele necesită să fie verificate dacă sunt întotdeauna pregătite pentru a funcționa la capacitate maximă, deoarece, în caz contrar, consumul de combustibil poate fi afectat.
Acest lucru poate fi făcut mai ușor prin utilizarea unui sistem de monitorizare care te anunță de fiecare dată când trebuie efectuată o lucrare de mentenanță (ex: revizia generală, schimbul de ulei, schimb de anvelope, schimbul elementelor de frânare, etc.).
Verificarea presiunii din anvelope
În cazul în care presiunea din anvelope este insuficientă, crește rezistența la rulare și, prin urmare, consumul de combustibil. Acest lucru provoacă un consum excesiv de combustibil care poate varia în funcție de câtă presiune există în pneuri. O călătorie cu pneuri ”lăsate” crește cu cel puțin 4% consumul de combustibil.
Creșterea aerodinamicii mașinii
Este indicat ca geamurile să nu fie deschise pe autostradă, deoarece mașina ta pierde din aerodinamicitate. Consumul va fi cu 5% mai mare. La viteză mică, în oraș, puteți lăsa geamurile deschise, fiindcă acest lucru nu are impact atât de mare asupra consumului de combustibil.
Utilizarea sondelor litrometrice pentru reducere consum combustibil
Sonda litrometică pentru flote, este o soluție eficientă, care ajută la monitorizare consum combustibil și la scăderea costurilor cu combustibilul cu până la 25% în fiecare lună.
Aceasta este văzută ca fiind una dintre cele mai exacte și de încredere soluții pentru a eficientiza consumul de combustibil.
Sonda litrometrică măsoară nivelul de combustibil din rezervor, în staționare sau în mers. Aceasta poate fi amplasată foarte simplu în rezervor, pe orice tip de vehicul, cu unul sau două rezervoare.
Se poate elimina orice deviație de la un consum normal utilizând sonda litrometrică. Cu ajutorul acesteia, se pot detecta scăderi semnificative ale nivelului de carburant din rezervor.
Extragerile de carburant sunt complet eliminate, consumul de combustibil și alimentările sunt monitorizate în timp real și se pot detecta scăderi semnificative ale nivelului de carburant din rezervor.
Soluțiile puse la dispoziție de CargoTrack pentru monitorizare consum combustibil
Echipamentele de monitorizare GPS CargoTrack oferă posibilitatea de a avea o viziune foarte clară asupra consumului de combustibil.
Rapoartele oferite de echipamentele noastre permit aplicarea tuturor soluțiilor pe care le-am prezentat mai sus.
Metodele pentru monitorizare consum combustibil sunt:
- Monitorizare GPS – prin care poți fi informat, în timp real, de modul în care vehiculele din flotă sunt alimentate, nivelul combustibilului din rezervor, cât și consumul înregistrat, stilul de condus al șoferului, etc.
- Sondă litrometrică
- Vizualizare consum combustibil în timp real
- Raport rezervor de combustibil
- Modul EcoDrive
Soluția CargoTrack pentru monitorizare consum combustibil garantează o precizie de 99% în cazul monitorizării combustibilului cu ajutorul sondei litrometrice. Senzorii de nivel combustibil măsoară carburantul pe întreaga înălţime a rezervorului, iar astfel permite evitarea zonelor oarbe.
Soluția CargoTrack pentru monitorizare consum combustibil permite urmărirea modificărilor nivelului de combustibil, și este echipamentul potrivit pentru a-ți reduce costurile consumului de combustibil.
Cele mai mici detalii pot contribui la economii de combustibil care, calculate la nivel de flotă, devin semnificative. Într-un an de activitate, aceste economii pot face diferența între profit și pierdere.
Consum combustibil – Întrebări și răspunsuri
1. De ce contează să știi cât combustibil consumi?
Simplu spus, dacă nu știi cât consumi, nu poți controla cheltuielile. Monitorizând consumul, prinzi din timp eventualele probleme – fie că e vorba de scurgeri, furturi de motorină sau pur și simplu un stil de condus care îți golește rezervorul mai repede decât ar trebui. Bonus: optimizezi traseele și economisești bani la pompă.
2. Cum urmăresc concret consumul, ce opțiuni am pentru monitorizare consum combustibil?
Ai la dispoziție mai multe variante: dispozitive GPS cu sondă litrometrică, sisteme integrate direct în bord, aplicații mobile sau jurnale electronice de alimentări. Fiecare îți arată, mai mult sau mai puțin detaliat, câți litri consumi efectiv pe fiecare drum.
3. Funcționeză bine aplicațiile de telefon pentru monitorizare consum combustibil?
Funcționeză, dar cu o mențiune: cele mai multe aplicații se bazează pe ce introduci tu manual sau pe GPS-ul telefonului. Pentru o imagine fidelă, mai ales dacă ai flotă sau vrei detalii tehnice, e mai sigur un sistem profesional conectat direct la mașină.
4. GPS-ul chiar mă ajută să reduc consumul de combustibil?
Absolut. Un sistem GPS modern nu doar că-ți arată unde mergi, ci înregistrează și cum mergi: viteza, turații, frânări, accelerații. Analizând datele, vezi exact unde “arunci” combustibilul pe fereastră și ce trebuie să ajustezi la modul de condus.
5. Computerul de bord e de ajuns pentru monitorizare consum combustibil?
Pentru consum instant, medie și autonomie, da – computerul de bord e util. Dacă vrei însă rapoarte detaliate, comparații sau alerte automate, merită să-l cuplezi cu un sistem de monitorizare GPS mai complex.
6. Funcționează și pentru o flotă întreagă de mașini?
Perfect pentru flote. Sistemele telematice îți arată consumul pe fiecare vehicul separat, compară performanțele dintre mașini și scoate la iveală șoferii sau rutele care consumă nejustificat de mult.
7. La ce mă ajută să știu cum conduc eu sau șoferii mei?
Îți arată adevărul gol-goluț: când accelerezi brusc, frânezi des sau mergi prea tare, consumi mult mai mult. Ajustând stilul pe baza datelor concrete, nu pe bază de impresii, scazi consumul vizibil.
8. Pot prinde furturi sau scurgeri de combustibil?
Da. Sistemele moderne compară cât introduci cu cât consumi efectiv și te anunță când apar discrepanțe suspect de mari. Astfel, prinzi la timp fie scurgerile tehnice, fie furturile intenționate.
9. Merită banii investiți într-un astfel de sistem pentru monitorizare consum combustibil?
În majoritatea cazurilor, da. Economiile pe care le faci reducând risipa și optimizând consumul acoperă investiția destul de repede. În plus, ai tot timpul control asupra bugetului și performanței vehiculelor.
10. Cum îți dai seama dacă mașina consumă mai mult combustibil decât ar trebui?
Cel mai la îndemână e să verifici dacă mașina consumă mai mult decât ar trebui conform cărții tehnice sau decât consuma înainte. Dacă vezi că litrajul crește constant, deși mergi pe aceleași trasee și conduci la fel ca înainte, clar ceva nu e în regulă: poate ai filtrele de aer înfundate, cauciucurile prea puțin umflate sau cineva calcă cam tare pe pedală. Dacă ai montat un sistem GPS modern, ai avantajul că vezi instantaneu când și unde se consumă mai mult – și poți rezolva problema înainte să-ți golească buzunarul.

